Clopote noi

Ne ocupăm cu producţia de clopote destinate bisericilor, catedralelor, capelelor, clopotniţelor, dar şi obiectivelor laice comune sau private şi orchestrelor simfonice. Clopotele noastre sunt realizate printr-o tehnologie medievală: forma este confecţionată dintr-un amestec de argilă şi alte materiale naturale, ceeace face ca fiecare clopot să fie o operă originală şi un instrument muzical unic, în spatele căruia se află câteva luni de muncă precisă şi atentă. Turnarea în forme de argilă permite obţinerea unor suprafeţe mult mai frumoase ca turnarea în forme de nisip, dar avantajul mai important este răcirea mai lenta a bronzului, obţinând astfel o structură cristalină mai fină, care dăruieşte un sunet mai plăcut clopotului.

Realizăm şi clopote cu frecvenţe de sunet intermediare (în afara gamei muzicale actuale), şi de diferite categorii de greutate, pentru a răspunde cerinţelor specifice fiecărui proiect.

Datorită efortului nostru constant de perfecţionare a calităţilor sonore ale clopotelor noi, am reuşit să dezvoltăm forma profilul octavic al clopotului, în cadrul căreia sunt realizate toate clopotele noastre. Aceasta înseamnă că sunetul fundamental dintre bătăi se află exact cu o octavă mai jos. Clopotele turnate recent respectă directivele stricte de la Limburg privind evaluarea proprietăţilor muzicale ale clopotelor noi. 


Textele, reliefurile, stemele şi alte elemente decorative pot fi incluse în designul clopotului la cererea Clientului.

Pentru clopotele noi realizăm accesorii personalizate. Limba şi elementele de suspendare sunt fabricate prin procedee tradiţionale de forjare artistică. Jugurile de balansare şi structurile de susţinere sunt realizate exclusiv din lemn de stejar.

Termenul de livrare variază între 3 si 10 luni de la plasarea comenzii, în funcţie de complexitate, dimensiunea lucrării şi, mai ales, de gradul de ocupare al capacităţilor atelierului.